RCS&RDS a introdus în ofertă unul dintre cele mai performante telefoane din lume

În ultimii doi ani de zile, Android a pierdut teren față de iOS în câteva situații, în mare parte datorită succesului remarcabil al celor mai noi telefoane de la Apple. iPhone 6 și 6 Plus, spre exemplu, s-au vândut atât de bine, încât compania din Cupertino a ajuns să aibă o cotă foarte mare într-unele dintre piețele importante. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, aceasta este de aproximativ 42%, la fel ca în Marea Britanie și Franța.

Puţină lume ştie însă că există telefoane mult mai ieftine decât cele prezentate mai sus, dar care rivalizează din toate punctele de vedere cu acestea.

Spre exemplu, RCS&RDS, numărul patru pe piaţa locală telecom, a introdus în ofertă un telefon care este o alternativă serioasă la iPhone 7 şi Samsung Galaxy S7, iar acesta se numeşte ZTE Axon 7.

ZTE Axon 7 este un telefon cu ectan de 5,5 inch, procesor Quad Core SD820 (2×2.15Ghz&2×1.6Ghz), memorie RAM de 4 GB, memorie internă de 64 GB, cameră foto de 20 megapixeli, Filmare 4K, Camera Frontala 8MP. Alte funcţii includ: difuzoare Frontale Stereo – Dolby, scaner amprentă, încărcător reversibil cu încărcare rapidă. Autonomia este de 16 ore în mod convorbire şi 360 ore în stand-by.

Interesant este că ZTE Axon 7 a obţinut un scor în Antutu Benchmark peste modelele Apple şi Samsung.Telefonul chinezilor a fost depăşit doar de Xiaomi Mi 5 şi Le Max 2.

Avand un preţ integral de aproximativ 2.000 de lei, mult sub mai titratele sale adversare,  ZTE Axon 7 reprezintă o alternativă cu un raport calitate-preţ demn de luat în considerare.